Livrările de spaţii comerciale vor accelera în a doua jumătate a anului, când aproximativ 150.000 metri pătraţi vor fi livraţi în mai multe oraşe din ţară, din care 35,000 metri pătraţi numai în Bucureşti, potrivit raportului H1 Romania Retail MarketBeat, realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Bogdan Marcu, partner, retail agency, Cushman & Wakefield Echinox, a declarat: "În afara câtorva zone care permit în continuare construirea de proiecte dominante de centre comerciale, cele mai multe dezvoltări viitoare din Bucureşti şi din oraşele principale din România vor fi proiecte mixte cu o componentă variată de retail la parterul clădirilor de birouri şi/sau rezidenţial. O să vedem o atenţie sporită din partea dezvoltatorilor pentru a implementa ansambluri mai nişate, pentru a crea destinaţii aparte, în contextul segmentării pe diverse categorii şi profile de consumatori".
Datele companiei arată că în primul semestru din 2019 au fost finalizate două extensii ale unor centre comerciale existente, şi anume Sibiu Shopping City şi Tom Shopping Center din Constanţa şi a fost deschis cel de-al doilea magazin IKEA în Bucureşti, magazin cu suprafaţă de circa 37.000 metri pătraţi, cel mai mare din Europa de Sud-Est.
Cel mai mare proiect ce va fi livrat anul acesta este Festival Centrum din Sibiu, centru comercial dezvoltat de NEPI Rockcastle, ce va avea o suprafaţă închiriabilă de 42.000 metri pătraţi. De asemenea, va fi livrată şi extensia Iulius Mall Timişoara, parte a proiectului mixt Iulius Town dezvoltat în parteneriat de Iulius Group şi Atterbury. Iulius Mall va deveni astfel cel mai mare proiect de retail modern din ţara noastră, cu o suprafaţă închiriabilă de peste 100.000 mp.
De spaţii moderne de retail vor mai beneficia şi Zalău, unde Prime Kapital va livra proiectul Zalău Value Center, Satu Mare sau Buzău.
În Bucureşti este aşteptată finalizarea parcului de retail DN1 Value Center dezvoltat de Prime Kapital (28.500 metri pătraţi), proiect ce marchează extinderea zonei de retail a oraşului către nord, spre Baloteşti, conform sursei citate.
Anul viitor este programată şi extinderea centrului comercial Colosseum din zona de nord-vest a Capitalei.